Misterele unui creier de bebeluş


bebelus_destept.jpg
Sursa foto: perfecte.ro

Şi dacă tot marcăm astăzi „Ziua Mondială a Creierului”, am decis să mai scriu câte ceva despre creierul uman. De această dată mă voi referi la bebeluşi.

Să ştiţi că, creierul copilaşului vostru începe să se dezvolte încă din timpul vieţii intrauterine. Deşi la naştere creierul are doar un sfert din mărimea creierului unui adult, acesta se dezvoltă rapid până în jurul vârstei de 3-4 ani.

Îi auzim pe bebeluşi cum gânguresc, râd în hohote, silabisesc sunete fără sens aparent şi toate acestea ne fascinează pe noi, adulţii. Dar, ce se întâmplă în mintea unui bebeluş atunci când are toate aceste reacţii care ne încântă?

Nimic din ceea ce fac bebeluşii nu este întâmplător. Cu fiecare nou gest, cu fiecare sunet nou, creierul lor se dezvoltă într-un ritm uluitor, pentru ca în final să îi ajungă din urmă pe adulţi.

Cum se întâmplă acest proces şi ce anume influenţează cel mai mult dezvoltarea creierului bebeluşilor? – este o întrebare pe care cercetătorii şi-o pun în mod constant, descoperind mereu noi lucruri uimitoare în acest domeniu.

Deci, în continuare, vă propun să desluşim împreună misterele legate de creierul unui bebeluş.

Bebeluşii se nasc prea devreme

Nu, nu e vorba de naşterile premature, ci de toţi bebeluşii. Specialiştii sunt de părere că dacă pelvisul femeii ar avea dimensiuni mai mari, bebeluşii ar sta mult mai mult în burta mamei înainte să se nască. După cum am mai menţionat anterior, creierul lor are, la naştere, un sfert din dimensiunile unui creier adult. De altfel, medicii pediatri susţin că prima formă de ataşament conştient a bebeluşului apare în jurul vârstei de 5 luni, iar primul zâmbet conştient apare la 10-14 săptămâni de la naştere.

Reacţiile părinţilor influenţează dezvoltarea creierului bebeluşilor

Creierul bebeluşilor se dezvoltă sub impulsul a mai mulţi factori, însă un rol determinant îl are comunicarea cu adulţii şi modul în care aceştia răspund nevoilor lor. Creierul bebeluşului află ce înseamnă foamea, singurătatea, oboseala, disconfortul etc. Dezvoltarea ulterioară a creierului sub impactul acestor impulsuri depinde de modul în care adultul îngrijeşte copilul, de promptitudinea cu care răspunde acestor nevoi.

Sunetele şi strâmbăturile sunt importante

Bebeluşii imită totul, iar atunci când imită, creierul lor înregistrează reacţiile, construindu-se astfel pas cu pas personalitatea. De aceea, felul în care părinţii se strâmbă la copii, felul în care râd sau plâng sau fac feţe caraghioase, influenţează dezvoltarea creierului. De asemenea, modul de adresare, rostirea cuvintelor mai lent sau mai rapid, sunetele din jur, toate acestea au o influenţă covârşitoare mai ales asupra dezvoltării limbajului.

Creierul bebeluşilor se dezvoltă foarte rapid

Creierul unui nou-născut se dezvoltă cu o viteza uluitoare, dublându-se în scurt timp. Înainte să împlinească un an, creierul unui copil are aproximativ 60% din dimensiunea unui creier adult. La vârsta la care merge la grădiniţă, creierul atinge dimensiunile unui creier adult, însă dezvoltarea lui va continua până în jurul vârstei de 20 de ani, iar evoluţia, în bine sau în rău, va continua, practic, pe tot parcursul vieţii.

Lumea percepută cu ajutorul lanternei

Creierul bebeluşului are mult mai multe conexiuni neuronale decât creierul unui adult. De asemenea, are mai puţini inhibitori neuro-transmiţători şi, de aceea, modul în care un bebeluş percepe realitatea este mult mai difuz decât al unui adult, adică focalizarea este mult mai slabă. Practic, bebeluşul este conştient de realitatea din jur, însă nu este capabil să distingă importanţă fiecărui lucru. Specialiştii aseamănă modul de percepţie al bebeluşilor cu acela pe care îl generează lumina unei lanterne. În timp ce adulţii percep lumea mai degrabă cu ajutorul unui bliţ, focalizându-şi atenţia pe ceea ce îi interesează şi ignorând restul detaliilor, bebeluşii descoperă lumea din jur ca şi cum ar purta cu ei în permanenţă o lanternă ce luminează mai multe detalii deodată. Pe măsură ce bebeluşul creşte, creierul este modelat de experienţele pe care le trăieşte.

Gânguritul este un semn al învăţării

Cu toate că au o capacitate redusă de a-şi focaliza atenţia pe anumite lucruri, totuşi, bebeluşii pot să facă acest lucru pentru scurt timp, iar atunci când se întâmplă aceasta, scot sunete variate, silabe care nu au un sens anume. Specialiştii consideră că aceste sunete sunt, de fapt, semnale care indică faptul că bebeluşul este gata să înveţe lucruri noi. Dacă aceste vocalizări primesc răspunsuri din partea părinţilor, atunci dezvoltarea va fi mai rapidă. De altfel, se spune că bebeluşii devin mai deştepţi dacă părinţii le vorbesc mult.

Silabele rostite de părinţi contează

Majoritatea părinţilor vorbesc cu bebeluşii lor, imitând sunetele produse de aceştia. În mod normal, un părinte răspunde instinctiv la aproximativ 60% dintre verbalizările bebeluşului, iar dacă acordă o atenţie deosebită comunicării cu acesta, răspunsurile merg până la 80%. Modul în care părintele răspunde unui bebeluş influenţează major dezvoltarea creierului acestuia. Astfel, dacă părintele doar repetă sunetele pe care le scoate bebeluşul, creierul evoluează, însă la un moment dat copilul îşi va manifesta lipsa de interes faţă de sunetele respective. În schimb, atunci când părintele ridică nivelul, conturând sunete noi pornind de la verbalizările bebeluşului, creierul acestuia începe să acţioneze ca şi cum ar realiza un puzzle, punând cap la cap diverse sunete care, în final, vor da naştere limbajului.

DVD-urile, CD-urile şi alte materiale educaţionale sunt inutile

Dacă la naştere plânsul bebeluşului este alinat doar de vocea mamei, cercetările arată că ulterior, dezvoltarea limbajului este strâns legată de toate răspunsurile pe care copilul le primeşte din jurul său. Practic, pentru un bebeluş lumea se împarte în lucruri şi fiinţe care îi răspund şi lucruri şi fiinţe care nu îi răspund. De aceea, materialele cu scop educaţional sunt ineficiente atâta timp cât nu se bazează pe o interacţiune comunicativă. Pentru ca un bebeluş să devină deştept, părinţii ar trebui să închidă televizorul, să arunce DVD-urile educaţionale şi să se joace pur şi simplu cât mai mult cu copilul.

Şi creierul bebeluşilor oboseşte

Faptul că bebeluşii au nevoie de interacţiune cu fiinţele şi cu obiectele din jur, nu înseamnă că trebuie stimulaţi în acest sens zi şi noapte. Supra-stimularea poate afecta în mod negativ dezvoltarea creierului. De aceea, ar trebui să existe un echilibru în felul în care părinţii stimulează atenţia, creativitatea, limbajul etc. pentru a nu obosi copilul. Creierul bebeluşilor are şi el nevoie de odihnă, aşa că somnul este foarte important.

Bebeluşii nu aud totul

Bebeluşii nu aud la fel ca adulţii. De aceea, plânsul propriu nu îi deranjează la fel de mult ca pe un adult. În general, bebeluşii nu disting foarte bine vocile şi sunetele din fundal, ceea ce explică faptul că ei pot avea un somn liniştit şi într-o cameră zgomotoasă. Prezenţa în fundal a muzicii sau a altor sunete de la televizor poate îngreuna capacitatea bebeluşilor de a distinge vocile şi de aceea este mai bine ca ascultatul muzicii, de exemplu, să fie o activitate separată, focalizată pe muzică în sine, care oricum îi atrage foarte mult pe copii.

Bebeluşii au nevoie şi de altcineva în afară de mami şi de tati

În timp ce majoritatea studiilor sunt focalizate pe relaţia pe care părinţii trebuie să o aibă cu copiii, un aspect important este şi relaţia pe care copiii o au cu alte persoane din anturaj. De altfel, se pare că dezvoltarea bebeluşilor este mai rapidă şi mai armonioasă, atunci când în preajma sa se află în mod constant cel puţin 3 persoane adulte preocupate de el. Petrecerea timpului cu persoane care nu fac parte din familie efectiv (bunici, bone, mătuşi etc.) îl ajută pe bebeluş să îşi definească perspectiva a ceea ce înseamnă alte persoane, prin simplul fapt că are ocazia să vadă şi alte expresii faciale. Uimitor este faptul că încă de la vârsta de 7 luni, bebeluşii descifrează emoţiile persoanelor din jur prin intermediul unor procese mentale pe care le au şi adulţii.

Aşadar, să nu uităm niciodată de faptul că, noi, părinţii, suntem adevăraţii arhitecţi ai creierului copilului. Deci, pentru o dezvoltare armonioasă a sistemului nervos, copilul are nevoie să fie stimulat, el are nevoie de joc, are nevoie să ştie că este iubit necondiţionat, de libertate pentru a explora în voie şi a învăţa despre tot ceea ce îl înconjoară. Dacă copilul este privat de tot ceea ce înseamnă cunoaştere şi comunicare, atunci partea creierului ce depinde de experienţele acumulate nu se va dezvolta corespunzător. Participaţi împreună cu copilul la diverse activităţi, nu doar ca să vă distraţi împreună, ci pentru a ajuta creierul copilului să se dezvolte armonios!

Sursa info: desprecopii.com

Copyright © 2016-2017. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s