Campania „Drumul Fructelor 2017” are nevoie de susținere


drumul3.jpg

„Drumul Fructelor” este o campanie socială de încurajare a consumului de fructe autohtone de sezon, care a fost lansată în anul 2016 de către proiectul MADEIN.MD.

Scopul acestei inițiative este promovarea producătorilor din domeniul agricol și micile gospodării țărănești din diferite regiuni ale Republicii Moldova, precum și stimularea consumul zilnic activ de produse agricole moldovenești.

Transpunerea în viață a acestei inițiative se realizează prin intermediul unor astfel de acțiuni cum ar fi:

  • evidențierea producătorilor autohtoni de fructe care dețin certificate ECO și utilizează metode naturiste de creștere a lor;
  • familiarizarea consumatorilor cu procesul de creștere a fructelor în Moldova, cu diversitatea de tipuri de fructe și soiuri, crescute pe teritoriul țării noastre;
  • promovarea beneficiilor produselor agricole crescute pe teritoriul Republicii Moldova;
  • evidențierea calității fructelor crescute în Republica Moldova, precum și a avantajelor acestora în raport cu cele importate de peste hotarele țării;
  • elaborarea unui program educativ de nutriţie care subliniază rolul fructelor şi legumelor în dieta zilnică, mai ales a copiilor.

De menționat că, „Drumul Fructelor” este o activitate frumoasă, una de suflet, prin intermediul căreia echipa MADEIN.MD a încercat permanent să ajute agricultorii din țară, ce deseori se află într-o situație dificilă, fapt care le-a reușit de fiecare dată.

Printre beneficiile participării la „Drumul Fructelor” se numără:

  • posibilitatea de afla informații utile cu privire la diversitatea de tipuri de fructe și soiuri ce cresc în Moldova;
  • degustarea fructelor chiar din livadă sau de pe planație, un proces plăcut, care ne aduce mai aproape de sânul naturii;
  • posibilitatea de a participa la culesul roadei și la alte activități și lucrări agricole interesante;
  • posibilitatea de a procura fructele în stare proaspătă, direct de la producător, la prețuri mult mai convenabile decât cele din piețele sau magazinele capitalei.

drfr3.jpg

Astfel, pe parcursul anului 2016, echipa MADEIN.MD a reușit să organizeze 10 vizite la fermierii și agricultorii din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Un filmuleț cu totalurile „Drumul Fructelor 2016” poate fi vizionat chiar AICI. La aceste vizite a putut participa fiecare doritor, participanții având parte de toate beneficiile menționate anterior, dar și de sesiuni foto în sânul naturii. Producătorii autohtoni, la rândul lor, au fost bucuroși să profite de ocazia de a comercializa cel puțin o mică parte din produsele lor fără să se deplaseze în afara gospodăriilor sale.

Potrivit organizatorilor, toate aceste vizite s-au soldat cu succes și au fost apreciate atât de către participanți, cât și de către agricultori, care au fost bucuroși să-și relateze experiența referitor la afacerea pe care o gestionează.

Fără îndoială, „Drumul Fructelor” reprezintă o ocazie perfectă pentru chișinăuieni de a face o escapadă în mediul rural, mai ales pentru copiii ce nu cunosc ce înseamnă să culegi fructe direct din copac sau să savurezi zmeura delicioasă direct de pe tufele împrospătate de rouă, acest fapt fiind foarte important, întrucât anume copiii trebuie să consume cât mai multe fructe proaspete.

Cu regret, MADEIN.MD nu dispune de resursele necesare pentru a organiza campania „Drumul Fructelor” și în acest an. Având în vedere că aceste vizite sunt gratuite, cheltuielile pentru asigurarea cu transport și pentru alte elemente legate de logistică, nu pot fi acoperite fără suport financiar din partea susținătorilor campaniei, potențialilor parteneri sau, pur și simplu, din partea unor donatori cu suflet mare.

drf2.jpg

Cu toții ne dorim ca „Drumul Fructelor” să continue și în anul 2017, pentru că această inițiativă este utilă atât producătorilor, cât și consumatorilor din țară.

În acest context, echipa MADEIN.MD salută orice propuneri sau idei de colaborare din parte instituțiilor de stat, asociațiilor obștești, organizațiilor internaționale sau non-guvernamentale, care ar dori să se implice în această campanie.

Pentru anul 2017, echipa MADEIN.MD planifică organizarea și desfășurarea a 17 ediții, iar pentru realizarea lor este necesară sumă de 2500 dolari (USD). Cu părere de rău, până la moment au fost colectați doar puțin peste 600 dolari (USD). Sunt sigur că împreună putem face fapte frumoase și nu o dată am demonstrat acest fapt. Deci, să susținem împreună producătorii autohtoni și să promovăm în continuare consumul de fructe din Republica Moldova!

Puteți efectua donații:

  1. prin intermediul platformei de colectare a fondurilor pe baza de organizare socială caritate.md.
  2. prin expedierea unui SMS cu conținutul „madeinmd” la numărul de telefon 9002 (pentru abonații Unite) sau la numărul de telefon 2910 (pentru abonații Moldcell). 1 SMS = o donație în valoare de 45 lei (MDL).
  3. prin apel telefonic la numărul 090009002 (pentru abonații Moldtelecom) pentru a dona suma de 45 lei.
  4. prin BPay Terminal. Puteți efectua o donație foarte rapid și ușor cu ajutorul automatelor de plată Qiwi. Pentru aceasta este necesar să selectați compartimentul „E-money”, după care să accesați „BPay” și să introduceți codul „17002149”.

8ab7ede626c7d0991569194a9849729f.jpg

P.S. Mai multe noutăți cu privire la campania „Drumul Fructelor” puteți afla urmărind pagina web a proiectului MADEIN.MD, pagina de Facebook a proiectului sau pagina de Facebook a campaniei.

Sursa info: MADEIN.MD

Disclaimer: Acesta nu este un articol sponsorizat, însă sunt dispus să negociez referitor la careva colaborări sau parteneriate. Pentru detalii lăsaţi un mesaj pe pagina de FB a blogului.

Copyright © 2016-2017. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s