15 principii de viaţă ale lui Mahatma Gandhi


Despre marile probleme ale lumii Gandhi spunea că „sunt şapte rele în lume: 1. cunoştinţă fără caracter; 2. bogăţie fără muncă; 3. plăcere fără conştiinţă; 4. negoţ fără moralitate; 5. ştiinţă fără omenie; 6. politică fără principii şi 7. închinare fără predare”.

mahatma-gandhi-pencil-art-wallpaper.png
Sursa foto: whoa.in

Mahatma Gandhi nu are nevoie de o prezentare prea lungă, căci se numară printre cele mai cunoscute şi fascinante personalităţi ale secolului XX.

Datorită atitudinii sale non-violente împotriva discriminării şi învăţăturilor sale, Gandhi a devenit unul dintre cele mai importante modele ale umanităţii.

În India, numele lui este pronunţat cu aceiaşi veneraţie ca şi numele celor sfinţi. A devenit cunoscut în întreaga lume pentru faptul că, în anul 1947, a eliberat ţara sa de guvernarea britanică, fiind iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente. Respectiv, el este considerat „Părintele Independenţei Indiei”.

Numele său adevărat este Mohandas Karamchand Gandhi. Numele de „Mahatma” i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore şi înseamnă în sanscrită „marele suflet”.

În prezent, ne amintim foarte des de afirmaţiile pline de înţelepciune şi toleranţă a acestui lider spiritual, care odată cu scurgerea timpului a devenit o adevărată legendă.

Printre lecţiile de viaţă oferite de Gandhi se numără următoarele:

  1. La început te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi vor lupta împotriva ta şi apoi vei câştiga.
  2. Dacă n-aş avea simţul umorului, demult m-aş sinucide.
  3. Ochi pentru ochi şi lumea va deveni oarbă.
  4. Dacă vrei o schimbare în viitor, fă această schimbare în prezent.
  5. Cei slabi nu iartă niciodată. A ierta este atributul celor puternici.
  6. Libertatea nu costă nimic, dacă nu include şi libertatea de a greşi.
  7. Un corp mic, înzestrat cu suflet şi o credinţă nestinsă în misiunea sa, poate schimba mersul istoriei.
  8. Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună.
  9. Găseşte-ţi scopul şi resursele vor apărea de la sine.
  10. Învingeţi ura prin dragoste, minciuna prin adevăr, iar violenţa prin toleranţă.
  11. Dumnezeu este dragostea – acesta e unicul adevăr pe care îl recunosc. Dragostea e egală cu Dumnezeu.
  12. Omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce poate face. Nimic altceva.
  13. Un NU” spus ferm este mai bun decât un DA” spus doar pentru a bucura pe cineva, sau ce este şi mai grav, pentru a evita probleme.
  14. Adevărata frumuseţe se ascunde în inimă nepătată.
  15. Dacă doriţi să schimbaţi lumea – deveniţi această schimbare. Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.

Spre final, aş vrea să subliniez că, clădindu-şi existenţa pe valori şi principii solide, încercând să-şi şlefuiască şi să-şi educe propria persoană pentru a putea vorbi unor naţiuni întregi, Gandhi a devenit în cele din urmă o lecţie de pasiune, curaj şi mai ales viziune.

P.S. Dacă mai cunoaşteţi şi alte lecţii de viaţă ale lui Gandhi, vă rog să le mi le comunicaţi mai jos în comentarii, ca să completăm lista de mai sus.

Copyright © 2016-2017. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s