HamDog – invenţie culinară patentată de un australian


hamdog_h_0716.f902e4e5ffcffb0dfac14894b2536e4b.jpg
Sursa foto: themusic.com.au

Deşi a fost inventat încă în anul 2005, de către Chandler Goff, fiind pus în vînzare abia în anul 2006, recent, Mark Murray, locuitor al orăşelului Petrh din Australia, a patentat hibridul de hamburger şi hot-dog, adică HamDog-ul.

De fapt, Murray şi-a prezentat invenţia încă în anul trecut, în cadrul emisiunii televizate „Shark Tank”. Atunci el le-a propus membrilor juriului show-ului să procure de la dînsul 25% din acţiunile companiei sale la preţul de 1 dolar, precum şi o parte a venitului din vînzarea HamDog-urilor, însă a primit refuzul acestora, deoarece ei credeau că ideea nu are sorţi de îzbîndă şi Murray nu va obţine patenta.

Însă, norocul a fost de partea inventatorului australian, care deja avea experienţă în obţinerea unor astfel de acte, căci în anul 2009 acesta a patentat hibridul chiflelor utilizate pentru hamburgeri şi hot-dog-uri. Respectiv, obţinerea patentei pentru întregul produs nu a fost atît de dificil.

Chiflele pentru HamDog se gătesc manual, respectiv aceasta încetineşte procesul de preparare a produsului finit, dar Murray planifică să găsească o soluţie de automatizare a acestui proces.

Cît priveşte „umplutura” HamDog-ului aceasta conţine: tradiţionala pîrjoală din carne de vită, tăiată în jumătate, cu o crenvuşcă amplasată între jumătăţi, iar peste acestea se pun frunze de salată, roşii, caşcaval şi castraveţi, totul fiind stropit cu ketchup, maioneză şi muştar. Acest „deliciu culinar” costă 8 dolari.

La moment, HamDog-ul este unicul fel de mîncare fastfood din meniu, dar Murray susţine că nu are de gînd să se oprească la cele realizate şi deja este în căutarea unor noi idei pentru alte invenţii culinare.

De menţionat că, după apariţia în reţelele de socializare a ştirii referitor la realizarea lui Murray au apărut deja multe reacţii. Unele persoane afirmă că doresc să călătorească în Petrh doar pentru a servi un HamDog, iar alţii vin cu propuneri de genul preparării unui produs numit „kepizza” – o combinaţie dintre kebab şi pizza.

Dar voi, dragi cititori, ce părere aveţi referitor la cele relatate? Poate inventăm şi noi ceva?

Sursa info: news.com.au

Copyright © 2016. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s