Armata Naţională: Un sfert de secol de la înfiinţare


fon_1.jpg
Sursa foto: army.md

Anul acesta, Armata Naţională împlineşte 25 de ani de la creare, perioadă în care a avut succese, dar şi dificultăţi, însă mereu a fost alături de poporul său şi întotdeaună este gata să devină un scut ce-şi protejează ţara şi o sabie ce va izgoni cotropitorii.

Ca în fiecare an, la data de 3 septembrie, Armata Naţională a Republicii Moldova este sărbătorită, la nivel naţional, pentru ceea ce a fost şi este ea în istoria neamului nostru.

Dincolo de festivismul manifestărilor oficiale, Ziua Armatei Naţionale are o rezonanţă aparte în sufletul fiecarui militar, indiferent de gradul pe care îl are în ierarhia militară.

Ziua Armatei Naţionale ne face să ne îndreptăm gîndul către toţi eroii noştri, cei care şi-au sacrificat viaţa pentru făurirea statului Republica Moldova, pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale, precum şi pentru onoarea obligaţiilor militare ce-i revin ţării noastre la nivel internaţional.

Ziua Armatei Naţionale ne face să ne îndreptăm gîndul, în egală măsură, către complicatul context geo-politic şi militar al prezentului şi viitorului, către împlinirile profesionale proprii, dar şi către modalităţile concrete de soluţionare a problemelor socio-profesionale, ce ne frămîntă existenţa cotidiană.

Peste toate acestea, Ziua Armatei Naţionale ne aduce în gînd şi suflet valori pe care le apărăm şi le dorim mereu respectate: PATRIE, ONOARE, TRICOLOR, DEMNITATE, PROFESIONALISM!

Militarii Armatei Naţionale, atît cei care au căzut pe cîmpul de luptă în timpul confruntărilor armate pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cît şi cei care veghează acum pentru securitatea şi integritatea ţării, merită respect, recunoştinţă şi aprecieri, în egală măsură, iar un gînd aparte trebuie să adresăm veteranilor, să le aducem un călduros omagiu şi să le transmitem, de peste timp, gînduri de recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi.

Astăzi, de Ziua Armatei Naţionale, adresez cele mai sincere urări de sănătate, fericire, curaj şi tăriei de caracter tuturor militarilor!

Dumnezeu să binecuvînteze Armata Naţională şi eternă recunoştinţă eroilor neamului!

P.S. Totuşi, constat cu regret că, majoritatea din noi îşi amintesc de armată în momentele foarte grele. Şi e vorba nu doar de conflicte militare, dar şi de inundaţii şi de deszăpeziri, cînd militarii sunt soluţia salvatoare pentru indolenţa autorităţilor de orice fel. Aşa că, atunci cînd veţi vedea un tînăr ofiţer, cu un salariu mizer, diminuat de soluţia la criza economică, care tocmai a revenit din misiune şi acum defilează pe Piaţa Marii Adunări Naţionale, în fruntea subunităţii din care, poate, cîţiva membri nu s-au mai întors, nu-l blamaţi şi nu-l faceţi „trădător”, pentru că onorul său nu este adresat celor care la sărbători îi stau în dreapta, ci onorul său e dat vouă – poporului Republicii Moldova!

Copyright © 2016. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s