Cvasul: nu doar răcoritor, dar și lecuitor…


russian-cuisine-kvass.jpg
Sursa foto: rusexplorer.com

După cum am promis într-un articol publicat cu ceva timp în urmă, revin cu cîteva rețete de cvas pe care le prezint mai jos, dar nu înainte de a vă relata cîteva detalii interesante despre această băutură, căci cvasul nu este doar un remediu pentru a ne potoli setea, dar are și proprietăți curative.

Așadar, cvasul – o băutură fermentată (probiotică), una dintre cele mai răspîndite şi mai populare băuturi în spațiul ex-sovietic, a devenit tradițională în Rusia, acolo unde este considerată un adevărat panaceu sau un elixir.

Această băutură a reprezentat un veritabil leac antibacterian pentru bolnavii de febră tifoidă din perioada Primului Război Mondial, un aliment nutritiv în perioada de foamete, dar și un tonic pentru ierni geroase.

În trecut, această băutură nu lipsea de la nici o masă, fiind considerat un remediu pentru prevenirea şi tratarea bolilor sistemului cardiovascular, reglarea funcționării tractului gastro-intestinal şi stoparea înmulţirii agenţilor patogeni.

Preparat doar din produse naturale, hrănitoare şi sănătoase, cvasul a reuşit, de-a lungul timpului, să îi ţină pe ruşi departe de boli, prelungindu-le viaţa, fapt confirmat şi de către nutriţioniştii contemporani.

Cercetările recente au arătat că această băutură ajută și la reducerea greutății, dar și la purificare organismului.

Iată cîteva rețete de cvas ușor de preparat în condiții casnice:

IMG_4495.jpg
Sursa foto: ribchansky.com

Cvas alb pentru digestie. Cvasul alb ajută digestia, deoarece în timpul fermentației se produce acidul lactic. De asemenea, preparatul este recomandat ca stimulent al secreției de lapte pentru femeile care alăptează. Ingredientele necesare pentru prepararea acestei băuturi sunt: cîte 3 kg de malţ de secară, orz, făină de grîu și făină de hrişcă; 1,5 kg făină de secară; 50 gr mentă; 20 gr stafide negre. Cerealele se amestecă, adăugînd treptat apă, pînă se obţine un aluat tare. În continuare, compoziţia se aşează într-un vas mare şi se toarnă 10-12 litri de apă clocotită. Separat, se prepară o infuzie din 50 gr mentă şi 1 litru de apă (care se strecoară). Se amestecă bine şi se adaugă 3-4 linguri de drojdie diluată şi infuzia de mentă. Compoziţia se acoperă şi se lasă la cald, timp de 2-3 zile, pentru a fermenta. După această perioadă, cvasul se strecoară, se toarnă în sticle, în care se vor adăuga cîteva stafide. Ulterior, se pune la păstrare în frigider, în poziţie orizontală. Se administrează maximum o ceaşcă pe zi, la femeile care alăptează. Pentru digestie, se consumă cîte o ceaşcă, de 3 ori pe zi.

kvas-svekla2.jpg
Sursa foto: healthage.ru

Cvas din sfeclă pentru ficat şi fiere. Cvasul din sfeclă curăţă ficatul de toxine, stimulînd bila „leneşă” şi regenerînd celulele hepatice după perioade de disfuncţii. Ingredientele necesare pentru prepararea acestei băuturi sunt: 3 căpăţîni de sfeclă organică de mărime medie; 1 linguriţă sare de mare nerafinată; apă filtrată. Se pun într-un borcan de sticlă de 2 litri sfeclă curăţată şi tăiată în bucăţi mari, sarea de mare şi apa filtrată. Apa va trebui să umple borcanul, însă nu complet. Se amestecă bine, iar borcanul se închide etanş. Preparatul se lasă la temperatura camerei timp de 2-3 zile, după care se mută în frigider, fiind gata de consum. Se poate păstra în frigider pe o perioadă de cîteva săptămîni. Se bea cîte o ceaşcă, de 3 ori pe zi.

klassicheskij-yablochnyj-kvas
Sursa foto: alcofan.com

Cvas din mere pentru hipertensiune şi afecţiuni cardiace. Cvasul din mere, servit înainte de masă, este recomandat persoanelor care suferă de hipertensiune arterială şi afecţiuni cardiace. Ingredientele necesare pentru prepararea acestei băuturi sunt: 1 kg de mere organice; 100 gr zahăr; 200 gr miere; 30 gr drojdie; 1 linguriţă scorţişoară măcinată; 4 l apă. Se taie merele în felii subţiri şi se aşează într-un vas emailat. Se toarnă apă şi se lasă să fiarbă timp de 20-30 de minute. După această perioadă, recipientul se îndepărtează de pe foc, lăsînd compoziţia la macerat timp de 2-3 ore. După ce a fost strecurată printr-un tifon, se pot adăuga zahărul, mierea, drojdia şi scorţişoara. Vasul cu cvas se acoperă bine şi se păstrează într-un loc călduros, timp de 2-3 zile, pentru fermentare. După această perioadă, lichidul se strecoară din nou, se toarnă în sticle şi se pastrează în frigider, fiind gata în aproximativ 3-4 zile. Se administrează cîte o ceaşcă, de 3 ori pe zi. Acest tip de cvas este contraindicat celor care suferă de afecţiuni precum ulcerul peptic, gastrită sau colită.

ovsjanyj-kvas
Sursa foto: poleznenko.ru

Cvas din ovăz pentru digestie și reducerea greutății. Cvasul din ovăz se consuma timp de 2 săptămîni, după care se va observa o ameliorare a digestiei și pierderea greutății. Timp de o lună, puteti pierde cîteva kilograme. Pentru un borcan de 3 litri sunt necesare următoarele ingrediente: 0,5 kg de ovăz sau fulgi de ovăz; apă; 3 linguri zahăr. Ovăzul se spală, se adaugă în borcan și se adaugă apă fiartă. Adăugăm zahărul pentru a începe procesul de fermentare. Apoi gura borcanului se leagă cu tifon și se lasă 2 zile. După expirarea acestui termen, la suprafața cvasului se formează o peliculă, ceea ce ne dă de știre că băutura este gata. Strecurați cvasul și consumați cîte un pahar cu 30 de minute înainte de fiecare masă.

kvas.jpg
Sursa foto: ecology.md

Cvas din ierburi după rețeta lui Bolotov pentru detoxifiere și întărirea imunității. Foarte mulți cunosc rețeta cvasului din rostopască cu zer din lapte, inventat de academicianul Bolotov. Această bautură contribuie la curățirea organismului, întărește imunitatea, fiind folosită deseori în cazul răcelilor. Cu ajutorul cvasului din plante poate fi redusă febra. Într-un borcan de 3 l se pun: frunze de rostopască (cît să umpleți un pahar), se adaugă 200 gr de zahăr, 0,5 l de zer și apă. Acest cvas va fi gata peste 10 zile. Pentru slăbire se consumă în fiecare zi cu 30 de minute înainte de fiecare masă.

În cele din urmă, dacă nu suferiți de nici o disfuncție din cele menționate anterior și nici nu aveți problem cu kilogramele în plus, dar, pur și simplu, doriți să vă potoliți setea, într-o zi caldă de vară, cu un pahar de cvas rece, atunci rețetele ce urmează vă vor fi de folos:

1918_85759370_large_104325552.jpg
Sursa foto: eatermagazine.ro

Cvas de pîine neagră. Ingredientele necesare pentru prepararea acestei băuturi sunt: 1/2 kg pîine neagră de secară; 15 gr drojdie de bere; 100 gr zahăr; 100 gr stafide; 6 litri apă. Se fierbe apa în clocote. Se taie pîinea felii și se usucă în cuptor. Feliile se pun într-o oală, apoi se toarnă deasupra apa clocotită, se acoperă și se lasă să stea 3-4 ore. Ulterior, se strecoară și în lichidul obținut se adaugă drojdia de bere și zahărul. Se acoperă cu un șervet și se lasă la loc călduț să fermenteze timp de 6-7 ore. În fiecare sticlă în care se va pune cvasul se pun cîteva stafide. Cînd începe să facă spumă, se strecoară din nou, apoi se toarnă în sticle. Se astupă cu dopuri sterilizate și se pune la rece. După 3-4 zile se poate consuma.

58727090_1273212598_LGIM1438.jpg
Sursa foto: eatermagazine.ro

Cvas din fructe. Ingredientele necesare pentru prepararea acestei băuturi sunt: 1 lămîie; 100 gr stafide; 400 gr zahăr; 15 gr drojdie de bere; 6 litri apă; 1 vîrf de linguriță cu bicarbonat de sodiu alimentar. Se fierbe apa în clocote. Într-un bol se pun zahărul, lămîile spălate și tăiate bucăți și stafidele. Se toarnă deasupra apa clocotită și se acoperă vasul cu un șervet. Se desface drojdia în puțină apă călduță. Cînd lichidul s-a răcit, se adaugă drojdia și bicarbonatul. Se acoperă iar cu șervetul și se lasă la fermentat pentru 12 ore. După aceasta se strecoară și se toarnă în sticle în care sunt cîte două-trei stafide. Se astupă sticlele cu dopuri sau cu celofan legat cu sfoară, se mai țin două ore la cald, apoi se pun la rece.

P.S. Totuși, dacă nu dispuneți de ingredientele necesare, dacă nu vreți să riscați exprimentînd în bucătărie sau, pur și simplu, v-a atacat lenea, dar vreți să savurați ceva gustos și răcoros într-o zi toridă, atunci nu ezitați să apelați la producătorii autohtoni de cvas, care vă pun la dispoziție un asortiment destul de generos, pe gustul fiecăruia. Puteți face cunoștință cu aceștia și cu producția lor aici.

Copyright © 2016. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s