Dăm „Start!” serilor teatrale


5c54f5805b7c9408c6b594a7c3706639.jpg

Diseară o să am ocazia să vizionez baletul „Lacul Lebedelor” – o adevărată capodoperă a marelui compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, care va prinde viaţă pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Această creaţie este o adevărată simbioză dintre basm, muzică, dans şi spectacol, ceea ce te face să te transpui în lumea magică a baletului şi să trăieşti fiecare emoţie, de parcă ai fi şi tu unul din personajele operei.

„Lacul Lebedelor” a fost inspirat de legenda despre prinţesele transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinţ, ceea ce este specific pentru basmele mai multor popoare.

Pentru prima dată baletul a fost jucat pe scena Teatrului Mare din Moscova în anul 1877, avîndu-l în calitate de dirijor pe Semion Riabov şi coregraf pe Julius Reisinger. Însă, cu regret, publicul din acea perioadă nu era obişnuit cu stilul „simfonic” al unei muzici pentru balet, aşa că bogăţia partiturii nu a fost explorată la nivelul cuvenit. La aceasta s-a adăugat şi coregrafia mediocră a lui Julius Reisigner, ceea ce a făcut ca primele reprezentaţii să fie un eşec total.

Ulterior, au fost făcute mai multe modificări ale coregrafiei şi partiturilor, astfel încît, în anul 1895, baletul a fost prezentat publicului într-o nouă formă şi a avut un succes enorm, meritul fiind al dirijorului Riccardo Drigo şi al coregrafilor Marius Petipa şi Lev Ivanov. Deşi au mai existat şi alte versiuni, aceasta este reprezentată și în prezent.

Aşadar, ceea cu ce urmează să-mi delectez astăzi privirea şi  auzul este o lucrarea ce poartă următoarele amprente:

Libretul: Vladimir Berghicev şi Vasilie Gheltzer

Coregrafia: Marius Petipa şi Lev Ivanov

Redacţia: Constantin Sergheev (Rusia)

Scenografia: Veceslav Ocunev

Pictor de costume: Irina Press (Maestru în Artă)

Conducerea muzicală: Albert Mocealov (Artist Emerit)

Dirijor: Dumitru Cîrciumaru

Aş vrea să-i menţionez şi pe cei care nemijlocit vor da viaţă personajelor din operă:

Odette, OdileAnastasia Homiţcaia (Om Emerit)

Prinţul SiegfriedTudor Tudose

RothbartMihai Cersac

BufonulEugeniu Tcaci (Om Emerit)

Regina-MamăSvetlana Ivanenco

DascălulDorian Cernolev

Pas-de-troisNatalia Korotkova, Iana Davîdova și Nicolai Nazarchevici

Deci, nu ne rămîne decît să pășim pe tărîmul unde legenda devine realitate…

P.S. Aştept cu nerăbdare seara de astăzi.

Sursa foto: nationalopera.md

Copyright © 2016. Sanchoss. Toate drepturile rezervate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s